ANUNȚ pentru toți ȘOFERII. Legislația privind efectuarea ITP-ului s-a schimbat. Care sunt noile reguli
Data: 11-01-2019
Regulile după care se face inspecția tehnică periodică în acest an s-au schimbat, iar o primă modificare vizează persoana care are obligația de a efectua inspecția tehnică.

În cursul anului trecut, legislaţia privind efectuarea ITP-ului a suferit o serie de modificări. O primă modificare vizează persoana care are obligaţia de a efectua inspecţia tehnică. Astfel, în prezent, această obligaţie revine deţinătorului certificatului de înmatriculare sau de înregistrare, nu celui legal al vehiculului, aşa cum era anterior. Deţinătorul certificatului de înmatriculare sau înregistrare este, conform Ordonanţei Guvernului nr. 81/2000 persoana juridică sau fizică pe al cărei nume este înmatriculat/ înregistrat vehiculul.

Legislaţia în vigoare prevede că, în 2019, maşinile de uz personal, adică nu cele folosite pentru transportarea persoanelor sau mărfurilor, trebuie să facă inspecţia o dată la doi ani. Există totuşi o excepţie, şi anume este vorba despre maşinile cu vârsta de peste 12 ani, deţinătorii acestora fiind nevoiţi să le prezinte la ITP anual. În schimb, autovehiculele destinate transportului de persoane care au, în afară locului conducătorului, mai mult de opt locuri pe scaune, cele folosite ca taxi sau pentru închiriere, precum şi cele pentru şcoala auto care au, în afara locului conducătorului, mai mult de opt locuri trebuie să treacă ITP-ul la şase luni.

În urma inspecţiei tehnice,autovehiculele trec de inspecţie doar dacă au, cel mult, defecte mici. Dacă însă maşinile sunt identificate la verificări cu defecte majore sau defecte periculoase, maşinile nu trec de inspecţie, iar proprietarii sunt nevoiţi să le repare în cel mult 30 de zile.

Definiţiile celor trei categorii de defecte sunt următoarele:

Deficienţe minore: deficienţele care n-au un efect semnificativ asupra siguranţei vehiculului sau impact asupra mediului şi alte neconformităţi minore

Deficienţe majore: deficienţele susceptibile să compromită siguranţa vehiculului, să aibă impact asupra mediului sau să-i pună în pericol pe ceilalţi participanţi la trafic şi alte neconformităţi mai importante

Deficienţe periculoase: deficienţele care constituie un risc direct şi imediat la adresa siguranţei rutiere sau care au impact asupra mediului.

Un alt aspect de care ar trebui să ţină cont şoferii este că, în situaţia în care ITP-ul unei maşini expiră, înmatricularea acesteia este suspendată automat. Astfel, dacă un conducător auto circulă cu o maşină al cărui ITP a expirat riscă atât o amendă pentru lipsa ITP-ului valabil, cât şi una pentru condusul în timpul suspendării înmatriculării, valoarea totală a amenzii putând ajunge la 5.800 de lei.